Schimbările climatice – educația e cheia!
Schimbările climatice vor afecta puternic întreaga lume, inclusiv România, iar comunitățile defavorizate vor fi cele mai vulnerabile. Noi credem că educația poate fi cheia diminuării și adaptării la schimbările climatice! Și nu suntem singuri! 12 cadre didactice din întreaga țară s-au alăturat demersului „Competențe pentru Educația privind Schimbările climatice în comunități vulnerabile” și vor organiza până la finalul lunii martie a acestui an o serie de activități educaționale pe tema schimbărilor climatice.
Primele activități
În perioada noiembrie – decembrie 2017, fiecare dintre cele douăspreze cadre didactice din România a organizat în comunitatea sa o activitate educațională de introducere a temei schimbărilor climatice. Diferența dintre climă și vreme, efectul de seră și emisiile de gaze cu efecte de seră, importanța Arcticului, defrișarea pădurilor și clima sunt câteva din noțiunile și temele abordate în cadrul activitităților.
Vă invităm să descoperiți activitățile organizate și câteva fotografii, răsfoind galeria de imagini, de la începutul articolului.
Caravana „Schimbări climatice, schimbări în educație.”
În lunile ianuarie-februarie 2018, cadrele didactice vor co-organiza împreună cu REPER21 o nouă serie de 12 ateliere de educație privind schimbările climatice, de data aceasta adresate comunității. Calendarul evenimentelor, precum și alte detalii vor fi publicate curând.